Tensiunea arterială este presiunea exercitată de către sânge asupra pereţilor arterelor atunci când inima bate (tensiune arterială sistolică) şi atunci când inima se odihneşte (tensiune arterială diastolică). Se măsoară în milimetri coloana de mercur (mmHg). Valorile tensiunii arteriale sunt compuse din două valori, de exemplu 140/90 mmHg sau 14 cu 9: numărul de sus reprezintă tensiunea arterială sistolică, iar cel de jos tensiunea diastolică.

În graficul de mai jos puteți verifica nivelul tensiunii arteriale pe care îl aveți.

Tensiune Arterială Valori, tensiunea arterială

90/60 și sub – indică o tensiune arterială mică, hipotensiune
90/60 – 120/80
indică o tensiune arterială ideală
120/80 – 140/90
– indică o tensiune normală, ușor crescută
140/90 și peste
– indică o tensiune arterială mare, hipertensiune

Atunci cînd inima bate, tensiunea arterială creşte şi scade atunci când inima se relaxează între bătăi. Nivelul ei variază minut de minut, în funcție de poziția corpului, de activitatea fizică, de stres și de somn.

Hipertensiune arterială. Dacă tensiunea arterială sistolică este 140 sau peste această valoare, înseamnă că aveți hipertensiune, indiferent de valoarea tensiunii arteriale diastolice. Dacă tensiunea arterială diastolică este 90 sau peste, aveți hipertensiune arterială, indiferent de tensiunea arterială sistolică (numărul de sus).

Hipertensiunea poate cauza atac de cord, insuficiență cardiacă, accident vascular cerebral, insuficiență renală și alte probleme periculoase de sănătate.

Hipotensiune arterială. În cazul în care tensiunea arterială sistolică este 90 sau sub această valoare, aveți hipotensiune arterială, indiferent de tensiunea arterială diastolică. Dacă tensiunea arterială diastolică este 60 sau sub, aveți hipotensiune arterială, indiferent de valoarea tensiunii arteriale sistolice.

Potrivit Asociației Americane a Inimii, tinerii care au deja 20 de ani trebuie să-și verifice nivelul tensiunii arteriale o dată la 2 ani. De asemenea, această procedură trebuie respectată şi de cei care au o tensiune arterială sub 120/80 mmHg.

Nivelul tensiunii arteriale în funcţie de vârstă

valori tensiune arteriala functie de varsta, tensiunea arterială

Sursa: bloodpressureuk.org