Perioada aceasta de temperaturi caniculare supune organismul uman unui stres suplimentar. În categoria celor pentru care canicula poate fi extrem de dăunătoare, chiar fatală, intră în primul rând cardiacii.

temperaturi caniculare cardiaci caniculă

Bolnavul cu insuficienţă cardiacă se adaptează cu dificultate la un efort minim şi face greu faţă creşterii de temperatură. Pentru a evita deshidratarea, medicii spun că este esenţial să consumăm multe lichide pentru a asigura un volum intravascular satisfăcător. Hipertensivii, care iau medicamente pentru controlul tensiunii, pot înregistra fie creşteri imprevizibile legate de starea de stres, fie prăbuşiri tensionale.

De aceea, este recomandat ca hipertensivii să-şi verifice mai des tensiunea, să consulte medicul şi să adapteze medicamentele la starea tensională, care poate oscila în condiţiile de creştere a temperaturii. Pe lângă tratamentul medicamentos, persoanele cardiace trebuie să ţină cont de anumite reguli care, respectate cu sfinţenie, le pot salva viaţa.

“În zilele caniculare, este obligatoriu pentru cardiaci să nu iasă afară din casă între orele 11.00 şi 17.00. Dacă au de rezolvat o urgenţă, trebuie să o facă până la ora 11.00. Îmbrăcămintea purtată trebuie să fie lejeră, neapărat din bumbac, deschisă la culoare. Trebuie purtată o pălărie şi chiar o umbrelă de soare”, spune medicul generalist brăilean Marian Baciu.

Acesta atrage atenţia că hidratarea are un rol foarte important şi că este indicat să se consume doar apă plată, ceaiuri sau compoturi făcute în casă. “Trebuie evitată apa minerală, care aduce un aport important de electroliţi, potasiu sau sodiu. Potasiul poate să dea tulburări de ritm, iar sodiul creşte tensiunea arterială, ceea ce în cazul cardiacilor este foarte dăunător”, mai spune doctorul Baciu.

sursa