Într-o duminică, vine la schitul Munteoru un domn care lucrează la primăria din Focşani: „Părinte, am fost la medic şi mi-a spus că sunt terminat. Sunt pe moarte.” Avea probleme cu inima. „Dar ce ai?” „S-au înfundat canalele.” Era şi foarte galben la faţă.
„Nu te mai lua după doctori, că tu nu mori. Du-te acasă! Faci ce îţi spui eu?” „Da.” „Dar să faci!” Eugen îl cheamă. Zic: „Te duci acasă şi faci ceaiuri de urzică şi de rădăcina urzicii şi bei şi seara şi dimineaţa, dar fără să fie îndulcit. Şi apăi să vezi ce băiat te faci.”
„Părinte, am luat. Şi după ce am luat vreo lună de zile, cum mi-ai spus mata, m-am dus la doctor la Bucureşti şi m-a chemat la control: măi, dar ce tratament faci, că ai scăzut de la atât de multe bătăi la şaizeci, mă!
Şi i-a spus: „ Am fost la un preot şi mi-a dat să beau ceai de rădăcină de urzică”. Şi doctorul a spus: „Ăla e mai bun ca noi!”
La inimă foloseşte mult, că schimbă sângele, îl subţiază. Şi mintea se luminează. Şi atunci a venit el să-mi mulţumească: „Nu-mi mulţumi mie. Dar, să mai continui.”.
Părintele Macarie Beșliu nu este omul cuvintelor, ci este omul trăirilor. Când te întâlneşti cu sfinția sa, parcă vede prin tine și ştie care sunt frământările tale.
Cu rugăciunea și cu sfaturile părintelui, mulți creștini și-au aflat alinare.
Niciun comentariu până acum