60% din decesele din România au drept cauză boli cardiovasculare. Iar incidenţa acestor boli a crescut în ultimii 10-15 ani, avertizează cardiologii. Aceste statistici explică şi de ce românii au cea mai scăzută speranţă de viaţă din Uniunea Europeană. Iar cel mai grav, spun medicii, este că nu există niciun program naţional de prevenţie.

Medicii prezenţi la Conferinţa Naţională de Cardiologie de la Sibiu au analizat evoluţia bolilor şi a statisticilor din domeniu. Concluzia este departe de a fi optimistă.

Insuficienţa cardiacă e o boală foarte severă care omoară foarte mulţi oameni. De 10-15 ani e mai severă decât foarte multe forme de cancer”, spune dr. Ovidiu Chioncel, medic primar la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu.

„Factorii de risc sunt cei pe care îi cunoaşte toată lumea: hipertensiunea arterială, fumatul, lipsa de mâncare, sedentarismul, obezitatea”, spune dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, preşedinte ales al Societăţii Române de Cardiologie.

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în România. Ele provoacă 60% din decese, cu 12% mai mult decât media europeană.

„Nu există practic o percepţie a populaţiei generale legată de severitatea insuficienţei cardiace. Insuficienţa cardiacă este ceva foarte comun. Nu înţeleg că trebuie să se prezinte repede la doctor”, spune dr. Ovidiu Chioncel.

Cea mai la îndemână soluţie ar fi un program naţional de prevenţie.

Danemarca, sau ţările nordice, sau Franţa, acolo mortalitatea prin boli cardiovasculare a scăzut sub nivelul de mortalitate prin cancer, care este undeva la 30-35%. Deci au fost făcute progrese foarte mari în ţările care au înţeles că o naţiune este puternică dacă este sănătoasă şi bine educată”, spune dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu.

Deocamdată, speranţa de viaţă a românilor este cea mai redusă din ţările UE. Cel mai mult trăiesc francezii: 88 de ani femeile şi 82-83 de ani bărbaţii. Românii, însă, mor cu 15 ani mai devreme decât francezii.

sursa