Acum o lună, noi, toţi cei de la Jurnal TV, am fost puternic zguduiţi de soarta unui copil. Este vorba despre Daniel Bădan, un micuţ de 4 luni care suferă de o malformaţie cardiacă incompatibilă cu viaţa. Doar o minune a salvat acest copil, mai exact – un defect al constituţiei cardiace, neidentificat iniţial de medici, dar care s-a dovedit a fi vital pentru funcţionarea inimii lui Daniel.

Începând cu primele zile de la naştere, copilul a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale complicate. În reportajul ce urmează veţi putea revedea povestea familiei Bădan care, în continuare, are nevoie de ajutorul şi susţinerea noastră. Tel: +373 60091354 Este din Republica Moldova.